PDA

View Full Version : Despre petuniile curgatoare


johnsim
05-02-2010, 08:38 PM
Doresc sa clarific unele aspecte legate de intretinerea petuniilor curgatoare. Multe persoane achizitioneaza aceste plante si au neplacuta surpriza ca dupa 2-3 saptamani sa se deprecieze chiar sa se usuce fara motiv. La achizitie trebuie sa acordati atentie urmatoarelor elemente:
1. Daca scuturati usor planta sa nu apara musculite albe sau negre dintre ramuri;
2. Varfurile ramurilor si a lastarilor sa nu fie verde palid sau galben(semn de cloroza).
3.Frunzele sa fie sanatoase, verde inchis, fara puncte, fara deformari, si in numar cat mai mare.
4.Atentie la fainare(pete prafaose de culoare alba pe frunze).
5.Aspectul sa fie cat mai compact cu flori atat pe ramurile care curg cat si deasupra ghiveciului.
6. Pe cat posibil verificati existenta ingrasamantului cu descompunere lenta in substrat(bilute de culoare maronie care se sparg daca le strangeti intre degete -pot avea si alte culori).
Pentru intretinere:
1. Planta provine intotdeauna dintr-un mediu protejat(sera), asa ca pentru prima saptamana evitati amplasarea ei in vant sau soare puternic;
2. Nu udati excesiv, lasati substratul sa se usuce usor la suprafata;
3. Udarea este mai bine sa se faca dimineata devreme, apa cat mai putin dura(ideal apa de ploaie). Daca este expusa in soare pe toata durata zilei sau in curenti puternici, trebuie udata si seara. Daca nu aveti timp sa o udati intr-o dimineata mutati-o la umbra.
4 Daca planta incepe sa se alungeasca, e prea cald pentru ea. In Iulie si August petuniile curgatoare la ghivece suspendate de 19 sau 22 cm e bine sa fie tinute in locuri partial umbrite.
5. Daca frunzele din varf incep sa se ingalbeneasca e semn, ca planta nu mai asimileaza fier(cloroza) care poate avea doua cauze:
-lipsa fierului suficient din ingrasamantul cu eliberare lenta( se va fertiliza foliar cu ingrasamant special cu fier suplimentar)
-pH-ul substratului a depasit valoarea de 7,5 cand planta nu mai poate asimila fierul( se foloseste un ingrasamant acid).
6. Daca frunzele incep sa capete o nuanta rosiatica (in special toamna) este ca urmare a carentei de fosfor.
7.In verile secetoase atentie mare la aparitia fainarii(caz in care se va stropi planta cu un fungicid pe baza de sulf la interval de 3-4 zile concentratie 0,1-0,2%).
Petuniile curgatoare se pot taia drastic in cazul in care si-au pierdut aspectul placut(cam 2/3 din fiecare ramura), se vor muta la umbra, se va reduce umiditatea si se vor fertiliza cu un ingrasamant universal o data pe saptamana. Dupa 3 saptamani vor fi din nou frumoase. Aceasta operatie se poate face la plecarea in concediu.
Daca ati mai intalnit si alte probleme va astept sa le discutam!

sicamin
06-02-2010, 03:15 PM
Multumim johnsimn . Chiar azi am pus niste seminte de petunii curgatoare sa fac niste rasaduri. Este prima experienta in domeniul asta. sper sa reusesc. Voi tine cont de sfaturile tale. Daca nu te superi ,poti sa ne spui de unde esti?

sicamin
06-02-2010, 03:20 PM
Am descoperi locatia ;) . Jud. Prahova este cam departe de Timisoara,dar sfaturi putem primi cu placere de la toata lumea binevoitoare.
Multumim mult !

cristiana
08-02-2010, 05:08 PM
Multumim mult pentru explicatii Johnsim. Ai atins foarte multe aspecte negative care s-ar putea intampla petuniilor noastre. in mod sigur te vom mai intreba pe parcurs..:)