Gradinile palatului Schonbrunn

Schonbrunn are o istorie lunga si oarecum agitata, care incepe de undeva din Evul Mediu.

La inceputul secolului al XIV-lea domeniul se numea Katterburg, apartinea de o manastire si adapostea o moara de apa, ferme si podgorii. In 1569 domeniul a intrat in posesia imparatului Maximilian al II-lea care a amenajat gradini imense in care crestea, pentru propria placere, curcani si pauni (animale des intalnite in gradinile regale din acele vremuri). Gradinile au fost apoi distruse de unguri, in 1605, dar refacute partial de imparatul Mathias si folosite de acesta si de urmasii lui pentru vanatoare. Legenda spune ca in timpul unei vanatori, imparatul ar fi descoperit Schoner Brunnen (in traducere, Izvorul Frumos), de la care se trage numele actual al intregului domeniu.

Incepand cu anul 1673 domeniul a devenit rezidenta Eleonorei de Gonzaga, vaduva imparatului Ferdinand al II-lea; pentru aceasta a fost construit un frumos palat caruia i s-a zis Schonbrunn, nume pe care il gasim scris in documente incepand cu 1642. Eleonora de Gonzaga a cerut ca in jurul palatului sa se amenajeze gradini imense, care sa faca loc festivitatilor si ceremoniilor care se tineau la curte. In perioada care a urmat gradinile au fost extinse, in secolul al XVII-lea gazduind spectacolele in aer liber prin care imparatul Leopold I isi etala talentul artistic de compozitor si actor. Acest stil de viata a luat sfarsit in 1683, cand turcii au asediat Vinena si au devastat castelul.

Dupa aceste evenimente, Leopold I s-a hotarat sa dea domeniul fiului sau, Joseph, pentru ca acesta sa isi construiasca acolo un palat demn de un viitor imparat. Cu ajutorul catorva membri ai nobilimii, arhitectul Johann Bernhard Fischer von Erlach, care studiase la Roma, a fost invitat sa faca planurile viitoarei curtii imperiale. Cum planurile initiale au fost aproape utopice, von Erlach a inceput mai intai cu construirea unei cabane de vanatoare, in 1696, dar care nu a fost  terminata complet in timpul vietii lui Joseph.

Planurile pentru gradina au fost realizate de catre Jean Trehet, un elev al lui Andre Le Notre (faimos designer de gradini) si dateaza din 1695. De-a lungul axei centrale Trehet a amenajat parcelele centrale, scoase in evidenta de o zona in forma de stea si flancate de diferiti arbori si arbusti. Initial, gradinile baroce erau parcurse de alei largi,  amenajate in asa fel incat sa formeze un labirint (labirintul era un element aproape obligatoriu in gradinile de acet tip, din acea perioada).

In 1728, domeniul Schonbrunn a intrat in posesia imparatului Charles al VI-lea, dar acesta nu il vizita decat rareori, pentru a vana fazani. In cele din urma, Schonbrunn a revenit fiicei sale, Maria Tereza, care a indragit nespus de mult cabana de vanatoare si gradinile care o inconjurau.  Astfel a inceput o epoca de aur pentru domeniul Schonbrunn, palatul de aici devenind curte imperiala si centrul vietii politice din acea vreme. Extinsa si reconstruita dupa planurile arhitectului Nikolaus Pacassi, intre 1743 si 1763, fosta cabana de vanatoare a fost transformata intr-un magnific palat rezidential, decorat cu interioare costisitoare, in stil rococo.

In timp ce Maria Tereza se ocupa de palat, consortul ei, imparatul Franz I de Lorraine s-a dedicat amenajarii gradinilor. Parcul a fost extins si imbogatit cu inca o zona cu alei dispuse in forma de stea, precum si cu doua alei principale largi, dispuse in diagonala si a caror intersectie era indreptata inspre palatul imperial. Imensele gradini in stil baroc trebuiau sa fie un simbol al puterii imperiale si erau vazute ca o continuare in exterior a decoratiunilor somptuoase din palat. Partea din spate a palatului dadea inspre o zona imensa amenajata cu straturi simetrice de flori si gazon; acestea erau marginite de tufe de buxus si pietris colorat, aranjat in diferite modele brodate, stil cunoscut ca ''parterre de broiderie''. Zona de straturi de flori era flancata in dreapta si stanga de boscheti ornamentali care, prin modul in care erau tunsi, formau pereti verzi cu cateva pasaje de trecere.

In 1753, imparatul Franz Stephan, care era pasionat de stiintele naturii a inaugurat Gradina Botanica Olandeza in partea de vest a parcului; cu un an inainte, tot el inaugurase menajeria de la Schonbrunn.

In timp ce palatul si gradinile au fost aproape terminate in anul 1770, dealul Schonbrunn, aflat in spatele zonei principale cu straturi de flori, ramasese neamenajat. Arhitectul curtii, Johann Ferdinand Hetzendorf von Hohenberg, a realizat planuri elaborate pentru amenajarea acetuia insa Maria Tereza, ramasa vaduva in 1765, a ales ca acesta sa fie decorat mai simplu: amplasarea fantanii Neptun la poalele dealului si construirrea in varful acestuia a cladirii Glorinette. Dealul avea sa fie urcat pe alei simple, asezate in zig-zag.

In aceasi perioada, zona cu straturi de flori a fost partial reamenajata: de-a lungul bordurilor verzi au fost asezate statui reprezentand personaje mitologice (statuile au fost realizate in 1777 in atelierul sculptorului Johann Wilhelm Beyer). Tot in aceasta perioada pe domeniu au fost ridicate si amenajate numeroase cladiri si elemente de interes, precum complexul de ruine romane, fantana cu obelisc si fantana izvorului frumos; toate aceste proiecte au fost terminate in 1780, anul in care a murit Maria Teresa. Cu un an inainte toate gradinile, mai putin gradina privata, au fost deschise publicului.

Intre anii 1880 si 1882 a fost construita casa palmierilor, o sera de dimensiuni monumentale. Ultimul proiect dus la bun sfarsit in gradina a fost casa ceasului solar, ridicata in 1904, casa care adaposteste o colectie imensa de plante exotice.

Zona centrala

Pentru a respecta princiipiile unei gradini in stil baroc, gradinile de la Schonbrunn exprima din plin statutul imparatului si au fost amenajate in stransa legatura cu arhitectura palatului, fiind, intr-un fel, o continuare a decoratiunilor somptuoase din interior. Axul central al palatului formeaza linia centrala a gradinilor, iar simetria acestora a fost determinata de aleile ortogonale si diagonale.

Privelistea care se arata vizitatorilor in partea din spate a palatului cuprinde zona cu straturi de flori amplasate simetric. Straturile sunt formale si delimitate cu pietris colorat arangat in modele foarte delicate.

Fantana lui Neptun

Situata la poalele dealului aflat in spatele palatului,  fantana face parte din planul de ansamblu al gradinilor, avizat de Maria Tereza in 1770. Excavatiile pentru bazin au inceput in 1776, iar fantana a fost terminata patru ani mai tarziu, chiar inainte de moartea imparatesei. Cel mai probabil, fantana a fost realizata dupa planurile lui Johann Ferdinand Hetzendorf von Hohenberg, iar statuile propriu-zise, realizate din marmura de Sterzing, au fost sculptate de Wilhelm Beyer.

Peretele din fundal, ridicat dupa forma circulara a dealului si infrumusetat cu o balustrada cu vaze de piatra, este spatele bazinului. In centrul zidului se afla o plinta semi-ovala din care se ridica grupul statuar ce ii reprezinta pe zeul marilor, Neptun.

 In stanga lui se afla o nimfa, iar in dreapta zeita Thetis, care ii cere sa calmeze apele pentru fiul sau Ahile, plecat sa cucereasca Troia. Tema zeului marilor este des intalnita secolele  XVI-XVIII.

Ruinele romane

Numite initial ruinele din Cartagina, ruinele se afla la poalele impadurite ale dealului Schonbrunn. Sunt realizate astfel incat ruinele par reale. Adevarul este insa altul - incepand cu mijlocul secolului al XVIII-lea in Anglia erau la moda ruinele construite pentru impresia artistica pe care o lasau. Amenajate dupa planurile lui Johann Ferdinand von Hohenberg si terminate in anul 1778, complexul este perfect integrat in peisajul care il inconjoara.

Hohenberg a recreat la Schonbrunn ruinele unui templu din Roma Antica, templu dedicat lui Vespasian si Titus; drept model a folosit gravurile realizate de Giovanni Battista Piranesi in jurul anului 1756. In contrast cu cladirea Glorinette, toate elementele arhitecturale ale ruinelor, inclusiv coloanele si reliefurile au fost facute sub stricta supervizare a arhitectului curtii. Decoratiunile din piatra au fost executate de sculptorii Beyer, Henrici si Franz Zacherle.

Ansamblul ruinelor romane de la Schonbrunn este format dintr-o zona centrala in forma rectangulara, incercuita de un arc semicircular, ai carui pereti laterali dau impresia de edificiu antic care pare ca se darama incet, incet. In mijloc se afla arcul, impartit iin arhitrava si friza, decorat cu basoreliefuri de inspiratie romana. Peretii laterali sunt proiectati inainte in unghiuri drepte si prezinta, pe langa acelasi tip de decoratiuni in relief, si statui si busturi clasice.

Constructia care se ridica in spatele arcadei centrale a fost menita initial sa semene cu o cascada. Ea duce inspre statuia lui Hercule in lupta cu cerberul, un caine cu trei capete care pazeste intrarea in Hades; la picioarele lor se afla Hidra, invinsa.

Dincolo de efectul romantic si pitoresc pe care il ofera privirilor acest ansamblu, efect dorit de catre arhitect, faptul ca a fost initial denumita Ruinele din Cartagina, poate fi o aluzie la faptul ca initial constructia trebuia sa aduca aminte de victoria Romei asupra Cartaginei. Timp de secole, Habsburgii s-au considerat si au fost vazuti ca reprezentati si chiar descendenti legitimi ai imparatilor din Imperiul Roman. Astfel, edificiul trebuia sa fie o expresie a revendicarilor lor.

Gradina privata

Cunoscuta si ca gradina printului Rudolf, aceasta se afla in apropierea fatadei de est a palatului si si-a primit numele in anul 1870, dupa ce apartamentele din acea parte au fost mobilate si amenajate pentru Printul Rudolf. Cele patru sectiuni ale gradinii sunt subliniate de straturi formale si au in centru un exemplar maiestuos de tisa.

Cum gradina este ferita de vanturile puternice, pe timpul verii ea este gazda unei expozitii splendide de lamai.

Glorinette

Planurile lui Fischer von Erlach au inclus inca de la inceput un reper pe varful dealului Schonbrunn, dar acesta nu a fost realizat decat dupa ce Ferdinand Hetzendorf von Hohenberg nu a refacut planurile parcului. Glorinetta cu coloane, construita in stil clasic timpuriu a fost construita dupa schitele lui Hohenberg in anul 1775.

Structura reprezinta un arc triumfal, flancat de arcade. Partea centrala, placata in ultimul an de viata al Mariei Tereza, are deasupra un vultur imperial asezat pe un glob si inconjurat de trofee. Acoperisul plat cu balustrada care il impodobeste a inceput sa fie folosit ca platforma pentru vizitatori inca de la inceputul secolului al XIX-elea. Vulturul si celelalte decoratiuni sculptate au fost realizate de Benedikt Henrich.