Parcul Natural Muntii Maramuresului


Parcul Natural Muntii Maramuresului a luat nastere in noiembrie 2004 avand ca argument principal biodiversitatea crescuta si imbinarea fericita a activitatilor umane cu mediul inconjurator. Se gaseste in extremitatea nord-estica a judetului Maramures, in muntii cu acelasi nume din Carpatii Orientali. 

Pozitia geografica deosebita recomanda obiectivul in majoritatea traseelor turistice desfasurate in nordul extrem al tarii, invecinandu-se atat cu Obcinele Bucovinei, Muntii Rodnei, Depresiunea Maramuresului cat si cu Masivul Rakhiv din Ucraina. Parcul Natural Muntii Maramuresului este o rezervatie mixta, floristica, faunistica, geologica si peisagistica, si cuprinde in acest sens 10 zone de conservare.

Flora predominata se alcatuieste din gorunete si fagete, molidisuri, jnepenisuri si ierburi iar fauna este reprezentata de numeroase specii de mamifere, pasari, reptile, insect si pesti. In padurile de foioase, in lizierele acestora si in tufarisurile de mesteacan sunt intalnite incepand cu sfarsitul primaverii si pana toamna tarziu, mai multe specii de ciuperci cu valoare alimentara ridicata.

La nivelul ierburilor sunt intalnite unele raritati floristice de pajiste sau stancarie (reclicte glaciare, endemice): floare de colt, papucul doamnei, vartejul-pamantului, ligularia, iarba-gatului si altele. In parc vegeteaza si doua specii extreme de vulnerabile de plante carnivore: roua cerului, care este un relict glaciar, si foaie-grasa. Alte plante endemice pentru Carpati intalnite in zona sunt: bulbucul de munte, brebeneii, garofita de munte, crucea-pamantului, clopotelul, cadelnita si piciorul cocosului.

Pe seaua dintre varfurile Farcau si Mihailescu se afla Lacul Vinderelu, lac de origine glaciara alimentat de izvorul paraului omonim si precipitatii. In parc sunt incluse rezervatiile naturale: Cornu Nedeii – Ciungii Balasinii, Poiana cu narcise Tomnatec – Sehleanu, Stancariile Salhoi – Zambroslavele si Varful Farcau – Lacul Vinderelu – Varful Mihailescu. Parcul Natural Muntii Maramuresului mai este vizitat de turisti pentru obiectivele turistice din apropiere: statiunea Borsa, bisericile din lemn de pe Valea Izei, Cimitirul Vesel de la Sapanta si altele.

Sursa foto: Wikipedia.org  

I. C.

Articole asemănătoare

  • Parcul Natural Defileul Muresului Superior

    Parcul Natural Defileul Muresului Superior este o arie protejata situata in regiunea central-nordica a Romaniei, in raza comunelor Deda, Rastolita, Lunca Bradului si Stanceni.

  • Parcul Natural Putna Vrancea

    Ocupand sectorul central nord-vestic al Muntilor Vrancei, unde interactiunea activitatilor umane cu natura a creat de-a lungul timpului o zona distincta, Parcul Natural Putna Vrancea constituie una dintre cele mai reprezentative arii protejate din tara noastra.

  • Parcul Natural Cefa

    Parcul natural Cefa este o arie protejata de interes national pe teritoriul judetului Bihor. Din punct de vedere al marimii este al doilea din judet, acoperind o suprafata de 5002 ha din care circa 60% se afla in raza comunei Cefa, iar 40% in Sannicolau Roman.

  • Parcul Natural Lunca Muresului

    Parcul Natural Lunca Muresului este o arie protejata constituita la data de 11 ianuarie 2005, in aval de municipiul Arad, de-a lungul raului Mures, pana la granita cu Ungaria.

  • Parcul Natural Balta Mica a Brailei

    Parcul Natural Balta Mica a Brailei este o zona umeda de importanta internationala situata in sud-estul Romaniei, ce vizeaza ocrotirea unor ecosistemele acvatice, terestre si mixte complexe.