Plante medicinale impotriva simptomelor de raceala

Inainte de a apela la ajutorul medicamentelor din farmacii, daca simptomele racelii nu sunt severe, atunci este bine sa incercam si leacurile naturiste.

Musetelul este una din plantele cele mai cunoscute ca fiind un remediu impotriva racelii. Numele in limba latina inseamna “marul pamantului”. Delicatele petale albe sunt folosite si astazi, la fel ca si in trecut, pentru infuzii si ceaiuri.

Aceasta planta medicinala ajuta si impotriva durerilor de stomac, dar si impotriva crampelor musculare, declansate de cele mai multe ori din lipsa de calciu. 

In cazul in care raceala se manifesta cu tuse si nas infundat recomandata este infuzia. Pentru prepararea acesteia avem nevoie de o lingura de flori de musetel si de o jumatate de litru de apa. Se pun la fiert, iar aburii se inhaleaza timp de 10 minute.

Patlagina este de asemenea o planta pe care ne putem baza in cazul in care avem o plaga deschisa. Frunzele lunguiete ale acesteia au efectul unui bandaj. Inca din timpul razboiului cand medicamentele erau putine, aceasta planta actiona ca un antibiotic pe ranile infectate.

 

Sursa foto

A.V.

Articole asemănătoare

  • Sapte ceaiuri medicinale si beneficiile oferite de acestea

    Ceaiul de musetel: una dintre cele mai cunoscute si des folosite plante medicinale este folosita de multa vreme in medicina naturista, iar ceaiul fierbinte, cu sau fara indulcitor, aromat si cu gust placut, este recomandat pentru calmarea durerilor de gingii si dinti, ameliorarea durerilor digestive sau a crampelor musculare, dar si pentru tratarea reumatismului sau a indigestiei.

  • Ceaiul de coada-calului in medicina naturista

    Una dintre cele mai populare plante medicinale, cunoscuta si sub numele de barba ursului, sirulita sau iarba de cositor, coada-calului are surprinzatoare efecte antiseptice, detoxifiante, regleaza tensiunea arteriala, este recomandata in afectiunile renale si digestive, dar poate fi folosita sub forma de infuzie si extern pentru vindecarea mai rapida a ranilor superficiale.

  • Plante medicinale care se recolteaza in august

    Avand o traditie de aceeasi varsta cu omenirea, fitoterapia este considerata printre cele mai vechi ramuri ale stiintei medicale. Prin prisma climatului temperat si a diversitatii formelor de relief, tara noastra a beneficiat de o paleta variata de plante de leac, care din pacate nu este apreciata la justa valoare.

  • 7 plante medicinale de crescut in interiorul locuintei

    Pentru cresterea plantelor medicinale nu este intotdeauna o conditie obligatorie sa dispui de o gradina spatioasa inundata de lumina. Lipsa de spatiu si de timp liber ar trebui sa va ingrijoreze mai putin dupa ce veti cunoaste urmatoarele 8 plante medicinale uzuale pentru interiorul locuintei.

  • Plante medicinale impotriva tusei si a febrei

    Atunci cand sunteti cuprinsi de o raceala puternica, in loc sa apelati la cele mai tari medicamente ar fi bine sa apelati la ceaiul din flori de tei.


Warning: fopen(cache/362fac9751ea761660f06a95ac93e2bd) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139