Povestea ceaiului indian

 Cu mult inainte ca in India ceaiul sa fie cultivat si exploatat comercial, planta crestea in junglele din nord-est, cunoscuta de unii localnici, folosita adesea in ceremonii religioase - dar departe, foarte departe de importanta de mai tarziu.

Una dintre primele mentionari ale ceaiului dateaza din 1598, cand un explorator olandez, Jan Huyghen van Linschoten, nota ca indienii obisnuiesc sa manance fructele de ceai, amestecate cu ulei si usturoi, sau le fierb pentru a face o bautura. Pe masura ce vestile despre importanta si popularitatea ceaiului in India se inmulteau, Marea Britanie a inceput sa ia in considerare cultivarea organizata a plantei de ceai.

In 1788, spre exemplu, Joseph Banks, un reputat botanist britanic, raporta Britist East India Company ca in unele parti din nord-estul Indiei, aflate sub controlul Regatului Unit, climatul si solul sunt perfecte pentru cultura ceaiului. Nemultumit de calitatea ceaiului din Bengal, propunea importul de plante din China, idee neluata in seama de superiorii sai.

In 1823 si 1831 Robert si Charles Bruce, angajati ai East India Company, au studiat planta de ceai originara din regiunea Assam si au trimis seminte si specimente noii Gradini Botanice din Calcutta. Dar cum East India Company avea in acel moment monopolul asupra importului de ceai din China, proiectul unor plantatii de ceai indian a ramas, din nou, in suspensie.

Insa in 1833 totul avea sa schimbe, iar ceaiul indian, cu aroma sa specifica, avea sa faca primii sai pasi spre lumea occidentala. East India Company a pierdut monopolul asupra ceaiului chinezesc, iar India a inceput sa fie o alternativa tot mai atragatoare. In scurt timp Charles Bruce a inceput pregatirile, o delegatie a fost trimisa in China pentru a cumpara 80.000 de seminte de ceai, care au fost plantate in Gradina Botanica din Calcutta.

Un inceput promitator, iar in scurt timp tinerele plante de ceai aveau sa fie gata pentru o noua calatorie, spre viitoarele plantatii aflate la peste 1000 de mile distanta. Doar ca in acest timp Charles Bruce si echipa sa plecasera in Assam. Aici au curatat si delimitat culturile salbatice de ceai, au experimentat si incercat noi varietati, au apelat chiar la experienta a doi experti adusi cu mari eforturi din China.

In timp ce in Calcutta se incerca aclimatizarea ceaiului chinez, Bruce descoperea ca ceaiul indian era mai usor de cultivat, avea o aroma noua, costurile erau mai mici, iar potentialul profit mult mai mare.

La inceput insa, totul a fost o lupta disperata cu jungla. S-a lucrat in conditii foarte grele, in temperaturi deosebit de scazute iarna si sufocante vara, adesea tigrii si leoparzii atacau asezarile, bandele de talhari din regiune jefuiau periodic echipele de culegatori de ceai. Dar Bruce a reusit ceea ce parea imposibil si, intr-un timp neasteptat de scurt, cultura plantei de ceai indian era pe drumul cel bun.

In paralel ceaiul indian se dovedise o idee nu tocmai stralucita. Plantele se adaptau greu, se uscau, era nevoie de eforturi mari pentru a le tine in viata in arsita din Assam.

S-a renuntat in scurt timp la ceaiul chinezesc si viitoarele culturi au fost exclusiv de ceai indian, local, cu sprijinul lui Charles Bruce. Primele 12 lazi de ceai indian din Assam, o cantitate nu foarte mare, dar de o valoare simbolica uriasa, au fost trimise la Londra in 1838. Interesul a fost atat de mare incat ceaiul nu a fost vandut in magazine sau in pietele londoneze, ci la licitatie, iar reactiile au fost entuziaste. Diferit fata de cel chinezesc, mai ieftin, interesant ca noutate, ceaiul indian a prins in scurt timp. Si s-a transformat si intr-o excelenta sursa de profit pentru Regatul Unit.

Numarul de hectare cultivate cu ceai a crescut de la un deceniu la altul, pe masura ce si cererea crestea, aproape in acelasi ritm. Multi dintre cei implicati au reusit sa castige averi colosale, Assam Tea Company a fost una dintre cele mai puternice firme ale epocii, s-au construit asezari in regiunile cultivate.

Mai tarziu, dupa 1857, ceaiul chinezesc a fost in sfarsit aclimatizat in regiunea muntilor Himalaya, altitudinea parand sa ii priasca. Cantitatile, potrivit registrelor companiei, au crescut rapid. In 1853, spre exemplu, India exporta 183 de tone de ceai. In 1870 insa cantitatea atinsese deja 6700 de tone anual, pentru ca in 1885 sa fie exportate peste 35.000 de tone. O cantitate ce ar fi parut fabuloasa la inceputul aventurii ceaiului indian, dar atunci abia reusea sa acopere o piata mereu in crestere.

Astazi, la aproape doua secole de la primele culturi, India este unul dintre cei mai mari cultivatori de ceai din lume, cu peste 13.000 de plantatii. O industrie uriasa, in care lucreaza peste doua milioane de persoane. O industrie care a pornit dintr-un pariu pe care Charles Bruce l-a facut cu natura.

GradinaMea.ro