Apa de turba - ideala pentru plante acidofile

ingrijire plante interior

 

 De multe ori, substratul in care se afla o planta, la momentul achizitionarii ei, este necorespunzator. Dar din diverse motive nu il putem schimba imediat.

Fie ca riscam pierderea bobocilor, fie ca are radacinile prea fragile si sensibile la transplantari sau poate ca e iarna si planta respectiva nu trebuie deranjata din repaus. Pentru a suplini acest neajuns, avem la indemana o solutie foarte buna si anume, udarea cu apa usor acida.

Stim deja ca apa de la robinete este dura, cu un continut ridicat de calcar, calciu si clor, de multe ori necorespunzatoare ingrijirii florilor noastre.

Daca plante precum Latana camara, Hoya, Philodendron, Dieffenbachia suporta bine udarea cu apa dura, iar cactusii chiar prefera pe langa aceasta apa si un sol cu continut ridicat de calcar, in schimb multe plante de interior nu tolereaza aceasta apa la udarile regulate.

Acestea sunt desigur plantele acidofile, majoritatea foarte decorativa atat prin frunzis, dar mai ales prin florile in forme diverse si colorit extrem de variat.

Pentru o mai buna lamurire, amintim aici cateva din acidofilele des intalnite in locuintele noastre: Camellia japonica, Azalee si Rhododendron, Gardenia jasminoides, Orhideea, Anthurium, Bromellia, Zantedeschia, si mai toate gesneriaceaele. Pentru acestea, trebuie sa evitam udarea cu apa de la robinet si sa folosim o apa dedurizata, chiar usor acida, cu un pH cuprins intre 4,5 si 6,5.

Sigur va veti intreba cum facem acest lucru, din moment ce apa dura de la robinete are un pH ridicat. Ei bine, vom proceda la corectarea pH-ului prin folosirea apei de turba.

Pentru acest lucru avem nevoie de o galeata de plastic incapatoare sau un recipient similar in care vom turna 10 l de apa. Apoi vom scufunda in apa, o punga de turba (bruna sau aurie) de cca 2 kg, pentru ca aceasta turba are continut ridicat de aciditate si va influenta in mod corespunzator pH-ul (aciditatea) apei. Punguta de turba va sta in apa intre 12 si 24 de ore.

Daca este nevoie, vom strecura apa, pentru a inlatura eventualele resturi de turba si apoi vom folosi doar aceasta apa la udarea plantelor pretentioase.

Prin acest procedeu, vom reusi nu doar neutralizarea calcarului si obtinerea unei ape "sanatoase" pentru plantele noastre acidofile, dar prin lasarea recipientului descoperit, vom permite si eliberarea clorului, ce dauneaza si el intr-o masura destul de mare.

O alta metoda de corectare a pH-ului apei este diluarea unei linguri de otet alimentar la un litru de apa. Totusi acest procedeu nu este indicat a se folosi pe perioada indelungata, intrucat conservantii din otet pot afecta in timp, in mod negativ, cresterea si dezvoltarea plantelor.

In concluzie, apa de turba ramane aliatul nostru de nadejde in privinta udarii sanatoase, fara efecte secundare, a plantelor de interior.

GradinaMea.ro

V.S.

Articole asemănătoare

  • Prajitura de post cu miere si nuca

    O prajitura gustoasa, ideala pentru servit in momentele cand suntem vizitati de rude ori prieteni, este prajitura de post cu miere si nuca.

  • Apa de la robinet si plantele de interior

    Plantele de interior au nevoie pentru a se dezvolta armonios de patru lucruri de baza: apa, lumina, temperatura optima si pamant fertil.

  • Ingrasaminte pentru plante

    Fie ca planuiti sa puneti bazele unei gradini ori deja aveti o frumoasa gradina cu flori care va binedispun in fiecare zi, ingrasamintele sunt foarte importante.

  • Camellia poate infrumuseta toamna orice gradina

    Mereu verde, camellia sasanqua este planta ideala pentru orice gradina. Florile acesteia raman frumos colorate si toamna, indiferent de cat de reci se anunta zilele ramase pana la venirea primului inghet.

  • Cum sa preparati un lichior delicios de cafea

    Lichiorul de cafea preparat acasa constituie o bautura ideala pentru serile in care sarbatoriti, fie si o mica realizare ori petreceti cu prietenii.