Iedera in casa si in gradina

 

 Iedera este denumirea generica data plantelor cataratoare cu tulpini foarte lungi, lemnoase, care se pot raspandi atat pe orizontala alcatuind un covor verde sau pe verticala, folosindu-se de orice suport precum ziduri, arbori, stanci.

 

Din genul Hedera fac parte specii care pot fi intalnite in mai toate regiunile, cu precadere in Europa, Asia si nordul Africii. Sunt foarte apreciate de horticultori pentru impactul lor intr-o amenajare. Cu totii am putut observa case cu peretii acoperiti de iedera, total sau partial. Le-am vazut incolacindu-se in jurul unui trunchi sau atarnand peste o fatada, dirijate pe un spalier, pe un foisor sau umbrar. Oricum am privi, iedera creeaza senzatia de salbatic, de relaxare si liniste. O putem ghida dupa bunul plac, ea nu este pretentioasa si va creste exact cum avem nevoie.

 

Pulverizati periodic frunzele cu apa

 

Are nevoie de apa, dar nu foarte multa in pamant. Iedera iubeste apa din atmosfera, de aceea pulverizarea frunzelor o revigoreaza mai ales in serile fierbinti de vara. Foarta multa apa in pamant o usuca insa repede, pentru ca radacinile ii putrezesc.

 

Se inmulteste repede si lejer, prin butasire sau marcotaj. Taiati lastari si plantati-i intr-un ghiveci cu un pamant gras, de frunze (pamantul de padure, usor acid, este excelent). Daca tineti ghiveciul intr-un loc umbros in scurt timp planta va inradacina si poate fi transplantata.

 

Creste si in gradina si in ghiveci

 

Iedera este atat o planta de gradina cat si de ghiveci. Cei care tin iedera pe balcon, iarna trebuie sa o mute in casa, deoarece radacinile pot degera in ghiveci. Iedera crescuta astfel este mai sensibila decat cea de gradina si nu va creste foarte mare.

 

Idei deco: puteti lasa iedera sa atarne peste marginea ghiveciului, sau, cu ajutorul unui mini-spalier construit din cateva bete si sarme, ii puteti da forma dorita. Iedera poate fi tunsa, pentru a stimula ramificatia. In acest caz, ea va capata aspectul unei tufe.

 

Cel mai mare dusman al iederei este o insecta numita paianjenul rosu. El ii inteapa frunzele care se coloreaza apoi in cenusiu si se ofilesc. In general, daca avem grija sa pulverizam iedera cu apa, paienjenii vor sta la distanta, ei apar numai daca in incapere este cald si atmosfera uscata. Daca apar, ii putem observa mai greu cu ochiul liber, sunt foarte mici. Ii recunoastem insa dupa panza foarte fina care apare pe frunze.

 

Daca iedera a fost atacata, nu intrati in panica! Stergeti frunzele cu un burete ud, imbibat intr-o solutie de apa si sapun de casa. Este un tratament ieftin si care da roade de cele mai multe ori. Daca doriti un tratament "profesionist", mergeti la o florarie sau o farmacie fitosanitara si cumparati un acaricid (denumiri comerciale: Pennstyle, Demitan, Mitac, Neoron, Nissorun)

 

Dragos Serban

 

 

Foto: Lavinia Rorich

 

Toamna, frunzele de iedera se coloreaza in nuante de rosu si caramiziu

Iedera, palatul Peles

 

Iedera

Articole asemănătoare

  • Fructul de guava – cateva motive pentru a-l introduce in alimentatie

    Daca in Europa se spune “un mar pe zi tine doctorul departe”, in Asia si in zonele in care creste guava, proverbul ar trebui sa fie “cateva guava in sezon tin doctorul departe pentru tot restul anului”. Guava are o coaja de culoare verde-galbuie si un miez portocaliu, usor spre roz.

  • De ce nu este benefica pentru gradina caldura de afara iarna

    Temperaturile inregistrate la inceputul acestui an in Romania si in alte state europene par a confirma teoria incalzirii globale. Dar pentru a nu trage concluzii pripite ar fi bine sa mai asteptam cel putin pana in luna martie, fiindca iarna e departe de a-si fi spus ultimul cuvant.

  • Hidratare de iarna pentru piele. Masca faciala cu cacao pudra

    Pentru a intampina cum se cuvine sarbatorile de iarna trebuie sa tinem cont si de tehnicile si tratamentele naturiste de infrumusetare preparate in casa. Fiindca in zilele friguroase ale iernii pielea are de suferit, va recomandam urmatoarea masca faciala cu cacao pudra.

  • Cura de detoxifiere a organismului cu ajutorul uleiului

    Organismul nostru este obisnuit cu substantele si germenii daunatori existenti in alimente si in mediul inconjurator

  • Salate hranitoare. Salata de somon afumat cu orez

    Potrivite pentru orice sezon, salatele sunt binevenite in alimentatie si in perioada rece, datorita substantelor nutritive pe care acestea le contin. O salata hranitoare si cu calorii putine este cea de somon afumat cu orez.