Plantele exotice se impun greu in afaceri

O afacere cu plante ornamentale poate avea succes doar daca se investeste in reclama. Afacere cu plante exotice

Un tanar gorjean are o preocupare mai rar intalnita, aceea de a cultiva plante ornamentale si exotice. El si-a dezvoltat, astfel, o afacere cu o investitie minima si profit asigurat. Mai greu ii este, insa, sa intre pe piata, ofertele lui, cu preturi avantajoase, fiind uneori refuzate cu eleganta in favoarea altor producatori, care au preturi mai mari, dar sunt cunoscuti in domeniu. Lucian Deaconescu are 28 de ani, este din orasul gorjean Novaci si a inceput afacerea in urma cu cinci ani, cultivand in gradina, pentru inceput, arbusti ornamentali de tuie. Anul trecut a inceput, deja, sa vanda prima productie, dar, pe parcurs, si-a diversificat activitatea, trecand si la piersici, brazi pentru Craciun, iar mai nou, la plante exotice. Desi in acest domeniu se afla in faza de inmultire a exemplarelor, Lucian spera ca, in curand, sa devina furnizorul florariilor din Gorj. El are acasa exemplare de curmal, lamai, palmier, dafin, mai multe specii de cactus si chiar bambus, acesta din urma adaptandu-se perfect, cu toate ca a fost plantat direct in gradina. Tanarului i-a venit ideea acestei afaceri, plimbandu-se printr-un parc in Brasov. Asta pentru ca a studiat mult despre plante, in special in facultate, iar tuia i-a placut cel mai mult, pentru ca sta verde toata iarna si are o culoare argintie cand ajunge la maturitate: "Intr-o zi am venit acasa cu buzunarele pline de seminte adunate din parc si mi-am anuntat parintii ca vreau sa infiintez o pepiniera. Iar de aici pana la afacerea pe care o am acum nu mi-a trebuit decat timp, pricepere, rabdare si putini bani", spune Deaconescu. Desi este mult de muncit, omul de afaceri a dezvoltat pepiniera muncind in paralel ca angajat. Sapa tuia, le replanteaza (primavara sau toamna), daca au ajuns la varsta la care au nevoie de mai mult spatiu sa se dezvolte, scoate buruienile, iar pe timp de seceta le asigura umiditatea optima printr-un sistem propriu de irigatie. Nu are nevoie de ajutor, insa tatal sau ii acorda o mana de ajutor ocupandu-se de stropirea arbustilor. Lucian si-a ales cateva loturi de teren din propria gospodarie, pe care planteaza tuia. Acum are peste 3.500 de exemplare, din speciile Chamaecyparis lawsoniana (varietatea argentea) - cunoscuta la noi sub denumirea de chiparos de California, Thuia occidentalis(varietatile columnaris si globulosa) si Thuia plicata, cu varste cuprinse intre sase luni si sase ani, in asa fel incat sa poata vinde in fiecare an, varsta optima pentru scoaterea arbustilor la vanzare fiind de cinci-sase ani. Iar ca sa invinga monotonia si sa incerce mereu ceva nou, in ultimii doi ani a plantat in pepiniera, in afara de tuia, 5.000 de brazi pentru Craciun, 300 de piersici si 2.000 de fire de buxus, pentru gard viu. Cel mai greu ii este, insa, sa gaseasca piata de desfacere pentru marfa sa. A mers cu oferta la primari, firme care amenajeaza parcuri, dar cel mai bine a vandut persoanelor individuale. Oamenii care au auzit de el il cauta pentru a cumpara, chiar la bucata, plante ornamentale. Iar Lucian Deaconescu a constatat ca cea mai buna reclama este produsul de calitate si servirea ireprosabila a clientului. E drept ca si-a facut si un site pe Internet, dar spune ca tot cartea de vizita pe care o da clientilor care cumpara de la el l-a ajutat cel mai mult. Acestia, la randul lor, il recomanda cunoscutilor, asa ca Lucian a ajuns, in doar doi ani de cand a inceput sa-si desfaca marfa, sa aiba clienti din toate colturile tarii. Cat despre profit, desi nu este semnificativ, este in crestere. In plus, anul trecut a cheltuit cu afacerea sa doar cinci milioane de lei la care se adauga, bineinteles, si munca prestata si a castigat zece milioane. Anul acesta, a vandut numai pana acum tuia in valoare de 50 de milioane de lei si crede ca va depasi 100 de milioane pana la sfarsitul anului, cand va scoate la vanzare si primul lot de brazi de Craciun.

Business start

Investitia initiala este destul de mica. Cu cinci milioane de lei investiti in substante de combatere a daunatorilor si pungi de livrare, afacerea poate porni. Asta, bineinteles daca aveti la dispozitie terenul pe care trebuie sa cultivati.
Angajati: un singur om care sa se ocupe de culturi este de ajuns. Asta intr-o faza initiala, pentru ca daca vreti sa dezvoltati un business cu o cifra de afaceri mai consistenta trebuie sa gasiti oameni care sa dezvolte un sistem de vanzari ale plantelor.
Context de piata: 
- in acest moment pe piata sunt foarte multe florarii care se aprovizioneaza cu plante decorative apeland la importatori. Exista si producatori autohtoni, insa acestia nu acopera piata. 
- incercati ca oferta dumneavoastra sa ajunga in primul rand in toate florariile. Cel mai bine ar fi sa incercati un sistem prin care dumneavoastra le livrati direct marfa, insa pentru asta trebuie sa va ganditi la costuri de transport. 
- in capitalism, cel mai bine se vand produsele cu identitate. Incercati sa dati o forma unitara produselor dumneavoastra, sa aiba un aspect placut. Pentru asta ar trebui sa investiti intr-un concept de design al produselor, cu etichete lipite pe ghivece si ambalaje interesante. In timp, puteti construi chiar un brand, sub care sa livrati propriile produse. 
- Investitiile in publicitate sunt cat se poate de importante. Este important insa ca mesajul dumneavoastra sa ajunga la potentialii clienti, reprezentati in principal de florarii. Cateva scrisori livrate pe adresa celor care detin principalele florarii din oras si care sa cuprinda oferta dumneavoastra poate fi un bun inceput, care nu este nici costisitor.

Puncte tari / puncte slabe ale afacerii

- este o afacere care nu necesita investitii initiale foarte mari. Cele cateva milioane de la inceput si o mica parcela de teren pot crea in cativa ani o cifra de afaceri si profituri foarte mari. 
- este o afacere care nu are nevoie de mult personal intr-o prima faza. Cu timpul, insa, trebuie gasiti oameni care sa se ocupe de marketing si livrari. 
- rezultatele primelor investitii se vad dupa o perioada destul de indelungata, pe masura ce culturile se maturizeaza. In plus, in cazul productiei de tuia, in primii doi ani se inregistreaza o pierdere de aproximativ 20%, arbustii tineri fiind foarte sensibili, mai ales la zdrelire. La aceasta se adauga riscul aparitiei unor fenomene meteorologice, ca gerul sau grindina. 
- pe piata exista destul de multi importatori si, de aceea, trebuie muncit destul de mult pentru a impune produsele.

Articole asemănătoare

  • Glogg, vin rosu fiert in stil suedez

    O reteta traditionala foarte apreciata in perioada rece a anului si cu atat mai mult la masa de Craciun, glogg este o bautura calda preparata din vin rosu cu multe mirodenii diverse, servit prietenilor si membrilor familiei care s-au bucurat de bunatatile servite deja la masa. Cu gust complex, plin si note exotice, poate fi preparat in orice perioada a anului, dar cel mai bine este sa fie servit iarna si pentru un plus de gust se poate adauga whiskey, bourbon sau vodca.

  • Nicotina in vegetale comune

    Oricat ar parea de ciudat, nicotina (cea care ii face pe fumatori sa renunte atat de greu la viciu) nu se gaseste doar in tutun, ci si in legume sau fructe pe care le consumam des, sub diverse forme si in cele mai variate retete.

  • Roinita, planta medicinala supranumita elixirul vietii

    Roinita este una dintre plantele a caror aparitie are loc spontan pe teritoriul tarii noastre, intalnindu-se doar pe arii restranse indeosebi langa paduri si luminisuri in Oltenia si Banat. De asemenea, se mai intalneste in gradini si pe la unele asezaminte monahale care au ca preocupare albinaritul.

  • Lucrari de gradinarit in luna august

    In lumina razelor de soare de sfarsit de vara, gradina este foarte “colorata”, incepand sa capete un aspect din ce in ce mai imbietor. Mai mult chiar, acesta reprezinta primul semn ca a sosit vremea recoltarii legumelor timpurii si ca se impun noi masuri de intretinere.

  • Curcumina (curcuma), condimentul magic al Indiei

    In conditiile in care societatea isi indreapta atentia din ce in ce mai mult catre tratamentele medicinei alternative, plantele exotice