Spatiile publice din centrul istoric al Timisoarei vor fi reabilitate

In curand, Timisoara va fi mai frumoasa decat o stim cu totii, intrucat pe data de 29 decembrie 2011, primarul orasului a semnat contractul de finantare nerambursabila nr.2748 pentru proiectul Reabilitarea spatiilor publice din centrul istoric al municipiului Timisoara.

Zona de interventie a proiectului o constituie o parte din cartierul istoric Cetate, iar scopul valorificarea obiectivelor de importanta nationala si universala. Pietele reabilitate si modernizate integral vor fi: Piata Unirii, Piata Libertatii, Piata Sfantu Gheorghe si Piata Tarcului.

De asemenea, sunt vizate zece strazi: Vasile Alecsandri (reabilitata pe tronsonul inte Piata Unirii si Piata Libertatii), Lucian Blaga (reabilitata pe tronsonul intre Piata Libertatii si Piata Huniade), Sergent Constantin Musat , Florimund Mercy, Francesco Grisselini, strada Fara Nume, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu, Enrico Carusso, toate acesta urmand a fi reabilitate integral.

Valoarea proiectului este de 53.005.711,38 lei, la care se adauga TVA si urmeaza a fi implementat pe o perioada de 39 luni, incepand cu data de 30 decembrie 2011. In cadrul perimetrului reabilitat, accesul auto va fi accidental si va fi controlat prin bolarzi mobili actionati printr-un sistem hidraulic, permis in anumite intervale orare, stabilite de administratia locala. Va fi permis accesul doar pentru masinile de aprovizionare sau ale riveranilor, dar si accesul masinilor de pompieri, salvare sau politie, a informat timisoaraazi.ro

Sursa foto

I. C.

Articole asemănătoare

  • Trei festivaluri dedicate florilor

    Festivalul Lalelelor din Ottawa, Canada: poate v-ati fi asteptat ca un eveniment dedicat in fiecare an varietatilor de lalele sa fie organizat in Olanda, dar in fiecare mai, inca din 1953, orasul canadian este locul unde trebuie sa ajungeti daca iubiti aceste flori.

  • Plante utile pentru combaterea daunatorilor din gradina

    Exista o lege a naturii potrivit careia toate componentele mediului se armonizeaza. In realitate mereu vor fi exceptii, iar persoanele care se indeletnicesc cu gradinaritul cunosc bine acest lucru. Dovada ca bolile si daunatorii constituie o provocare constanta atat pentru plantele crescute afara cat si pentru majoritatea celor din apartament.

  • Gradina Cismigiu, cum era odinioara

    Parcurgand Bulevardul Regina Elisabeta, din centrul Bucurestilor, pe langa Colegiul National Gheorghe Lazar in sus, indata se deschide pe partea stanga unul dintre cele mai fascinante spatii pubice din Capitala: Gradina Cismigiu.

  • Valoarea nutritiva a pepenelui galben

    Provenit din indepartatul tinut al Africii de Sud, pepenele este cultivat si consumat astazi in aproape toate statele care beneficiaza de climat tropical sau temperat.

  • Gradina Yuyuan, Shanghai

    Gradina clasica Yuyuan se afla in centrul vechi al orasului Shanghai si este una dintre atractiile turistice reprezentative, fiind etichetata adesea ca o minune a arhitecurii in regiunea de sud a fluviului Yangtze.


Warning: fopen(cache/29cf5d7ae44352e90c45af224e9a75e1) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /var/www/html/lib/classes/loadcache.lib.php on line 139