Ardei iute Pintea

Un soi de ardei iute picant, cu gust intens, puternic, preferat de cei care vor o varietate cu aroma pregnanta, cu siguranta prea puternica pentru multi consumatori. Sunt ardei cu aspect frumos, sanatos, cu o lungime de aproximativ 15 cm, putin arcuiti de la jumatate, cu varful ascutit. Au o perioada de vegetatie destul de scurta, de aproximativ 80 de zile, sunt rezistenti si se dezvolta frumos, avand la maturitate o culoare rosie, intensa, lucioasa. Pot fi consumati ca atare sau pot fi uscati pentru pudra de ardei iute sau pot fi folositi in diverse retete, dar cu masura, pentru ca sunt picanti. 
 
Se planteaza direct in gradina, este un soi viguros si putina ingrijire productia va fi buna. Pentru mai multa siguranta semintele pot fi puse in jardiniere in martie-aprilie si transplantate in luna mai, dupa ce au crescut putin. Daca aveti nevoie de o cantitate mica este suficienta si o jardiniera mai mare sau mai multe ghivece, dar in gradina este bine sa lasati un spatiu de 20-25 de cm intre plante. Pot aduce un plus de aroma si iuteala in bucatarie sau pot fi pur si simplu plantati pentru aspect (caz in care va puteti limita la un ghiveci mic). Se uda periodic, nu in exces.  

 

Foto: absfreepic.com


 
 

Articole asemănătoare