Rhoeo spathacea - sabiuta purpurie

rhoeo spathacea

 

Foto: GradinaMea.ro/V.S.

 

 

Denumire stiintifica: Rhoeo spathacea (sinonim cu Rhoeo discolor si Tradescantia spathacea)

 

Denumiri comune: Planta stridie, Moise pe Arca

 

Familie: Commelinaceae

 

Origine: Mexic, Florida, Indiile de Vest

 

 Aspect si prezentare: planta perena, cu aspect de tufa compacta, densa, cu tulpina scurta, este extrem de populara si usor de intretinut. Decoreaza prin frunzele lungi de 20-30 cm, groase, liniare, usor ascutite la varf, asemeni unor cureluse late, ce sunt dispuse in rozete dense.

 

Interesant la aceasta planta este faptul ca frunzele au pe verso o culoare purpurie, ce contrasteaza puternic cu verdele lucios de pe partea superioara.

 

Conditii de ingrijire/cultivare: Se dezvolta foarte bine in conditii de apartament, fiind foarte usor de ingrijit.

 

Spatiile cu lumina vie, puternica, sunt de preferat pentru aceasta planta in detrimentul celor aflate in penumbra. Cateva ore de soare dimineata vor asigura un frunzis bogat, stufos, cu culori intense. Totusi vara nu trebuie lasata in bataia directa a soarelui, caci frunzele se vor arde.

 

Nu ridica pretentii in privinta temperaturii, suportand la fel de bine 14 cat si 24 de grade Celsius. Iarna, intre 10 si 14 grade Celsius planta stagneaza din crestere, iar sub limita inferioara, moare.

Este o planta setoasa, vara avand nevoie de o udare la fiecare 2-3 zile. Toamna necesarul de apa scade si udarile se raresc pana la un interval de 6-7 zile iar iarna pamantul se va mentine aproape uscat.

 

Ii place umiditatea atmosferica, dar rezista bine si in aerul uscat din apartamente. La peste 20 de grade Celsius, e bine sa-i stropiti frunzele cu apa, asigurandu-i o pulverizare la fiecare 2 zile.

Pozitionarea intr-un spatiu cu umiditate ridicata - in bucatarie sau in baie - va scuteste de acest efort.

 

Agreeaza, in general, orice tip de substrat, singura conditie de care trebuie sa tineti cont este nivelul ridicat de drenare, planta netolerand excesul de apa la radacini si implicit solurile compacte. Un pamant pentru plante din comert, imbogatit cu turba si perlit este mai mult decat suficient.

 

Nu necesita fertilizare dar administrarea unei doze slabe de ingrasamant pentru plante verzi, la fiecare 12-14 zile in perioada de crestere vegetativa, va mentine sanatatea si vigoarea plantei.

 

Inflorirea este nesemnificativa si daca planta beneficiaza de caldura si lumina, poate produce, pe tot parcursul anului, mici floricele albe sau roz, cu 3 petale. Acestea apar pe tulpina, la subtioara frunzelor, in niste mici causuri presate, asemeni unor buzunarase.

 

Inmultirea se realizeaza din butasi de varf sau prin separarea puilor care apar in ghiveci, la baza plantei. Acestia se pot prinde la fel de usor in apa ca si in substrat de turba cu perlit.

 

Trucuri si sfaturi speciale: Asigurati-i lumina si udare periodica si va veti bucura de un frunzis purpuriu deosebit.

 

Alte specii si varietati: R.bermudensis;

 

Rhoeo spathacea "Vittata" are frunzele striate alternative cu nuante de verde si galben.

 

 

GradinaMea.ro

V.S.

Articole asemănătoare

  • Berberis thunbergii Golden Ring

    Frunzele mici obovate au initial o nuanta purpurie, mata, cu o bordura subtire de un galben deschis, un efect cromatic interesant care iese usor in evidenta. Interesant este ca acest soi de dracila isi va schimba culoarea in functie de anotimp.

  • Magnolia Nigra

    Magnolia Nigra este una dintre cele mai bune alegeri pentru un arbust decorativ care iese usor din comun prin frumusetea florilor, dar si daca va doriti un soi rezistent la variatiile de temperatura si care nu necesita o atentie deosebita.

  • Simptomele deficientelor de nutritie in cazul plantelor

    Deficienta si surplusul de substante nutritive pot da nastere, in cazul plantelor, unor probleme de gravitate comparabila. In ciuda asteptarilor, nu toate neregulile pe care le sesizam au legatura cu bolile si daunatorii.

  • Zambila, giuvaier al primaverii

    Zambila este o floare a primaverii, a sperantei si a vietii, care nu are nevoie de ocazii speciale pentru a fi oferita chiar si barbatilor. Florile in forma de clopotei placut si puternic parfumate au nuante din cele mai diferite: indigo, purpuriu inchis, coral, ciclam etc.

  • Aeschynanthus

    Este o planta curgatoare, foarte bogata in frunze si care infloreste tot timpul anului. Floarea este tubulara, rosie sau verde, cu gatul galben, striat, iese din teaca bruna-purpurie si pufoasa a caliciului.