Salata de cartofi cu muraturi

Ingrediente:
 
un kilogram de cartofi 
o telina mica
o lingura de otet de vin rosu
300-400 grame muraturi asortate (gogosari, castraveti, conopida, etc)
5 linguri de lichid din borcanul de muraturi
o legatura de patrunjel
o cana de maioneza
 
Mod de preparare: cartofii se spala bine si se taie in jumatati sau sferturi (daca sunt prea mari se pot taia chiar mai mici), cu sau fara coaja, dupa preferinta. Se pun la fiert intr-o oala suficient de mare, in apa rece sarata care sa ii acopere, se adauga si telina curata si taiata felii de dimensiuni medii, si se lasa pe foc pana cand toate ingredientele s-au inmuiat bine. Separat pregatiti muraturile, cat mai variate ca gust si culoare, le taiati marunt si le puneti deoparte. Dupa ce cartofii si telina s-au fiert se pun deoparte si se lasa la racit. Apoi se pun in castronul in care se va prepara salata, se adauga muraturile taiate, lichidul de la muraturi, se adauga otetul (gustandu-se ca sa nu fie totusi prea mult), sare si piper, maioneza, amestecand dupa fiecare ingredient usor, pentru ca telina si cartofii sa nu se sfarame. Se da la rece si se serveste cu patrunjel tocat deasupra. Poate fi un antreu sau o garnitura acra, putin picanta, consistenta. 

Foto: gradinamea.ro

Articole asemănătoare