Aprikola - trandafirii de culoarea piersicilor

Sunt tufe rezistente, viguroase, ce ating 80 de cm inaltime dupa ce au ajuns la maturitate, cu ramuri groase, elastice, acoperite de ghimpi foarte ascutite si frunze mari, bine definite, de un verde lucios. Daca pana acum ati cultivat in principal trandafiri de culoare rosie, alba sau galbena, atunci Aprikola este o binevenita schimbare, un plus pentru orice gradina, pentru ca in acest caz bobocii mari, cu multe petale, au un colorit aparte, aproape identic celor al piersicilor bine coapte, un portocaliu cu tente rosiatice de care va veti indragosti cu siguranta.

Este posibil ca in functie de sol si de conditiile climatice aceasta culoare sa evolueze in timp spre un roz inchis, cu un portocaliu pal spre interiorul inflorescentei. Relativ usor de cultivat si intretinut - in special pentru cei care au mai plantat trandafiri - Aprikola au nevoie de un sol cu drenare buna, ideal putin acid. Tufele trebuie udate frecvent, nu cu foarte multa apa, si locul ideal din gradina este unul ferit de curenti reci de aer, cu mult soare, pentru ca florile sa se dezvolte bine si repede, iar culorile sa fie puternice. 
 
Se planteaza toamna, pana in noiembrie, sau la sfarsitul primaverii, lasand intre tufa de Aprikola si alte flori, mai ales alti trandafiri, macar 75 de cm distanta. Florile sunt mari, cu peste 20 de petale, de un colorit puternic si un parfum dulce, asa cum ar trebui sa fie un trandafir. Rezista bine la boli si daunatori, suporta usor chiar si gerurile iernii, si cum este o varietate longeviva cu putina grija va veti putea bucura de tufele de Aprikol multi ani. Infloreste pe toata perioada verii si trebuie sa curatati periodic solul din jurul tufei de buruieni, iar partile uscate se indeparteaza periodic.

Foto: lubera.co.uk

 

Articole asemănătoare

  • Lalele Ballade Gold

    Cu inflorescente mari, de un galben proaspat, amintind de culoarea unei lamai bine coapte, aceasta varietate de lalele este din fericire relativ usor de cultivat si intretinut, fiind foarte apreciata de florari si gradinari.

  • Trandafirul Freddie Mercury

    Varietate de trandafir teahibrid cu petale usor parfumate, de culoarea piersicilor bine coapte, o alegere foarte buna pentru buchete si aranjamente florale, soiul Freddie Mercury este mai rar intalnit, dar foarte apreciat de cunoscatori.

  • Trandafirul floribunda Amber Queen

    Varietate de trandafir floribunda foarte apreciat de cunoscatori si premiat la mai multe competitii de profil, acest Amber Queen cu flori mari, de un portocaliu deschis, elegant, a fost creat in 1984, an in care incepe sa fie cultivat in Marea Britanie.

  • Naranjilla - o portocala sau o rosie?

    Un fruct mic de culoarea unei portocale, coaja lucioasa si tare, gust acrisor-acid, naranjilla este o raritate in afara Americii de Sud, unde il veti intalni in diverse retete, ca o gustare simpla sau chiar in bauturi traditionale.

  • Ceaiul de hibiscus, tratament pentru hipertensiune

    Numeroase studii au indicat ca ceaiul de hibiscus poate reduce presiunea arteriala precum o fac si tratamentele medicamentoase. Bautura de culoarea rubinului, picanta, este cunoscuta sub numele de Jamaica in Mexic si este un ingredient principal in ceaiul rosu Zinger.